Craciunul
Crăciunul sau Naşterea Domnului (naşterea lui Iisus Cristos) este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (praznice împărăteşti) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări, unde creştinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine şi o sărbătoare laică, celebrată atât de către creştini cât şi de către cei necreştini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moş Crăciun”..
Pentru milioane de oameni, sarbatorile de iarna sunt o ocazie de a fi cu familia si cu prietenii, de a reinnoi legaturile cu cei dragi. Multi altii le considera un timp pentru a reflecta la nasterea lui Isus Cristos si la rolul sau in salvarea omenirii. In Rusia, oamenii nu au fost intotdeauna liberi sa serbeze Craciunul, asa cum au fost in alte tari. Desi Biserica Ortodoxa Rusa a celebrat Craciunul secole la rand, in cea mai mare parte a secolului al XX-lea, rusii n-au mai putut face acest lucru. Ce a generat aceasta schimbare?
Nu dupa mult timp de la Revolutia comunista bolsevica din 1917, autoritatile sovietice au inceput sa duca in intregul stat o politica agresiva de promovare a ateismului. Sarbatoarea Craciunului cu implicatiile sale religioase a cazut in dizgratie. Statul a initiat o campanie atat impotriva Craciunului, cat si impotriva Anului Nou. Simbolurile locale ale acestor sarbatori – pomul de Craciun si Ded Mor
oz, sau Mos Gerila, echivalentul rusesc al lui Mos Craciun – au fost chiar condamnate public.In 1935 s-a intamplat ceva ce a schimbat radical modul in care rusii tineau sarbatorile de iarna. Autoritatile sovietice l-au reintrodus pe Mos Gerila, precum si pomul de iarna si sarbatoarea Anului Nou, facand insa o schimbare majora. Mos Gerila avea acum sa aduca daruri nu de Craciun, ci de Anul Nou. In plus, bradul nu mai era un pom de Craciun, ci un pom de Anul Nou! De fapt, in Uniunea Sovietica s-a schimbat semnificatia sarbatorii, astfel ca sarbatoarea Anului Nou a luat locul Craciunului.
Sarbatorile de iarna au devenit in intregime laice, deposedate oficial de orice semnificatie religioasa. Pomul de Anul Nou era acum impodobit cu ornamente cu insemnatate laica, nu religioasa, ce ilustrau progresul Uniunii Sovietice. Ziarul rusesc Vokrug Sveta (Ocolul lumii) explica: ”Putem urmari istoria construirii unei societati comuniste observand podoabele pomului de Anul Nou din diferiti ani ai erei sovietice. Pe langa obisnuitii iepurasi, turturi de gheata si turte, s-au confectionat podoabe in forma de secera, de ciocan si de tractoare. Acestea au fost ulterior inlocuite cu figurine de mineri si cosmonauti, cu podoabe reprezentand platforme petroliere, rachete si vehicule lunare”.
Dar ce s-a intamplat cu ziua de Craciun? Aceasta zi nu numai ca n-a fost recunoscuta, dar a fost transformata de autoritatile sovietice intr-o zi lucratoare obisnuita. Cine dorea sa tina sarbatoarea religioasa a Craciunului, trebuia sa fie foarte discret, altmiteri risca sa cada in dizgratia autoritatilor statului sis a suporte consecinte. Da, in Rusia secolului al XX-lea, sarbatorile de iarna n-au mai fost sarbatori religioase, ci sarbatori laice.
În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost pentru a naşte. Ajunge la casa unor bătrâni, Crăciun şi Crăciunoaie, însă nici aceştia nu o primesc, spre a nu le spurca locul prin naşterea unui prunc zămislit din greşeală. Nemaiputând merge, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile naşterii. Crăciunoaia, auzind-o, şi ştiind ce înseamnă o naştere de copil, i s-a făcut milă de dânsa şi s-a dus la ea, îndeplinind rolul de moaşă. Crăciun, când a aflat, s-a supărat şi i-a tăiat babei mâinile; apoi, înspăimântat de tot ce s-a întâmplat, a plecat de acasă. Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit, şi l-a dus să scalde copilul. Maria i-a zis să încerce apa, şi când a bagat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc, mai frumoase decât erau înainte; de la această minune se crede că moaşele a
u mâini binecuvântate. În altă variantă a poveştii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei şi acestea cresc la loc.Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiţie este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântându-se casele şi creştinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare...”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani.
